vineri, 26 mai 2017

26 Mai 2017 / Galaxia în formă de spirală, NGC 6744




 Image Credit & Copyright: Daniel Verschatse

Explicație: Frumoasa galaxie în formă de spirală mare, NGC 6744 este aproape de noi şi care ocupă 175 de mii, de ani lumină, fiind mai mare decât Galaxia noastră, Calea Lactee. Se află la o distanță de noi, la aproximativ 3 zeci de milioane, de ani lumină, în constelația sudică Pavo, care apare ca şi un obiect slab și extins, în telescoapele de dimensiuni mici. Vedem discul galactic, din apropiere de Universul insulelor, înclinat spre linia noastră de vedere. Acest portret cosmic de galaxie, remarcabil de distinct și detaliat, acoperă o zonă din spaţiu, aproximativă cu dimensiunea unghiulară a unei Luni pline. În interiorul ei, nucleul galactic, care este gălbui şi gigantic este dominat de lumina stelelor vechi și reci. Dincolo de miezul galactic, brațele spiralate, umplute cu roiuri de stele albastre și cu regiuni formate din stele roz, se deplasează în jurul unei galaxii de satelit, mai mică în dimensiune, în partea din stânga jos a fotografiei, care împreună, ne amintesc de galaxia de tip satelit, a Galaxiei noastre, Calea Lactee, renumitul, Marele Nor Magellanic.

Traducerea şi adaptarea textului, din limba engleză, în limba română: Laurenţiu - Flaviu Sima, din România.


Articolul original, în limba engleză

Spiral Galaxy NGC 6744

Explanation: Big, beautiful spiral galaxy NGC 6744 is nearly 175,000 light-years across, larger than our own Milky Way. It lies some 30 million light-years distant in the southern constellation Pavo appearing as a faint, extended object in small telescopes. We see the disk of the nearby island universe tilted towards our line of sight. This remarkably distinct and detailed galaxy portrait covers an area about the angular size of the full moon. In it, the giant galaxy's yellowish core is dominated by the light from old, cool stars. Beyond the core, spiral arms filled with young blue star clusters and pinkish star forming regions sweep past a smaller satellite galaxy at the lower left, reminiscent of the Milky Way's satellite galaxy the Large Magellanic Cloud.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu