vineri, 5 mai 2017

05 Mai 2017 / Ochiul taurului şi Luna tânără


Image Credit & Copyright: Giorgia Hofer


Explicație: Aldebaranul, ochiul lui Taurus (the Bull) și o tânără semiLună, au împărțit în ziua de Vineri seara devreme, cerul de noapte. Îmbinarea frumoasă şi celestită, se bucura în jurul Planetei noastre Pământ, dar, din unele locuri, Luna era chiar văzută să treacă în fața lui Aldebaran, un alt fel de ocultare dramatică şi lunară a starului familiar. Realizată la căderea nopţii, pe data de 28 Aprilie, acest peisaj de noapte a reuşit să-l captureze pe Aldebaran, la scurt timp după ce a ieșit din spatele membrului lunar strălucitor. În prim plan sunt vârfurile stâncoase ale munților Dolomiți, de lângă Laggio di Cadore, din Italia. Înainte de a reveni dincolo de semiLuna, luminată de Soare, Aldebaran a realizat prima clipire, în spatele strălucirii cenușii a Lunii, luminile nopții lunare, au fost slab iluminate de Planeta noastră Pământ.


Traducerea şi adaptarea textului, din limba engleză, în limba română: Laurenţiu - Flaviu Sima, din România.




 Articolul original, în limba engleză

 The Bull's Eye and the Young Moon

Explanation: Aldebaran, eye of Taurus the Bull, and a young crescent Moon shared an early evening sky last Friday. The lovely celestial pairing could be enjoyed around planet Earth, but from some locations the Moon was even seen to pass in front of Aldebaran, a dramatic lunar occultation of the familiar bright star. Taken at nightfall on April 28, this skyscape captures Aldebaran shortly after it emerged from behind the bright lunar limb. In the foreground are craggy peaks of the Dolomite mountains near Laggio di Cadore, Italy. Before reappearing beyond the sunlit crescent, Aldebaran first winked out behind the Moon's ashen glow, the lunar nightside faintly illuminated by earthshine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu