marți, 2 mai 2017

02 Mai 2017 / O abordare, deasupra apusului de Soare



Image Credit: ESA, NASA

Explicație: Așa este ! Naveta spaţială de aprovizionare Cygnus, a fost o priveliște bunăvenită astronauților de la Stația Spațială Internațională (ISS), în urmă cu puțin peste o săptămână. Lansată în urmă cu 3 zile, de pe lansatorul United Launch Alliance, utilizând o rachetă de tip Atlas V, de la Cape Canaveral, din Florida, Statele Unite ale Americii (SUA), naveta spaţială Cygnus, aparţinând de compania Orbital ATK's, s-a apropiat de Stația Spațială Internațională, văzându-se în depărtare, Planeta noastră pitorească Pământ. Soarele apare în fotografie, în partea din stânga sus, iluminând norii, de sub vehiculul spaţial, care se apropia. Racheta robotizată Cygnus, a fost capturată mai întâi pe o cameră fotografică și mai târziu cu braţul robotului Canadarm 2, de pe Stația Spațială Internațională, de către inginerul de zbor, Thomas Pesquet, al Agenţiei Spaţiale Europene (ESA) și de către comandantul expediției, Peggy Whitson, de la Administraţia Naţională pentru Aeronautică şi a Spaţiului (NASA). Comandantul Whitson, un biochimist, a stabilit acum un nou record american, pentru durata de timp cu cele mai multe zile desfăşurate în spațiu. În afară de materialele esențiale, Cygnus a transportat echipamentele necesare, pentru a susține un număr de peste două sute, de experimente științifice, care se realizează pe avanpostul orbital al Planetei noastre Pământ.

Traducerea şi adaptarea textului, din limba engleză, în limba română: Laurenţiu - Flaviu Sima, din România.


Articolul original, în limba engleză


Approach above Sunset

Explanation: There it is! The Cygnus supply ship was a welcome sight to the astronauts on the International Space Station just over a week ago. Launched three days before on a United Launch Alliance Atlas V from Cape Canaveral, Florida, the Orbital ATK's Cygnus spacecraft approached the International Space Station above the backdrop of a picturesque planet Earth. The Sun was setting off the image to the upper left, illuminating clouds well below the approaching vehicle. The robotic Cygnus spacecraft was captured first on camera and later with the space station's Canadarm2 by ESA's Flight Engineer Thomas Pesquet and NASA's Expedition-51 Commander Peggy Whitson. Commander Whitson, a biochemist, has now set a new American record for the most total days in space. Besides essentials, the Cygnus carried equipment to bolster over 200 science experiments being conducted on the football-field sized Earth-orbiting outpost.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu