31 Ianuarie 2018 / Primul explorator, de tip satelit, al SUA

Image Credit: NASA

 
Explicație: În urmă, cu acum 6 zeci de ani, la data de 31 Ianuarie 1958, Primul explorator, de tip satelit, denumit „Explorer”, a fost lansat cu succes, de către Agenția Armatei, pentru rachete balistice, lansat de pe o rachetă spațială, din clasa Jupiter-C. Inaugurând epoca explorării spațiului, pentru Statele Unite ale Americii, Explorer, am fost un satelit, cu greutatea de 30 de kilograme, care purta instrumentele pentru măsurarea temperaturilor și a impactului micrometeorit, împreună cu un alt experiment, proiectat de James A. Van Allen, pentru a măsura densitatea electronilor și a ionilor din spațiu. Măsurătorile efectuate de experimentul lui Van Allen, au condus la o descoperire neașteptată și apoi surprinzătoare, a două benzi de înfășurare, a Planetei noastre Pământ, cu electroni de mare energie și ioni prinși în magnetosferă. Acum sunt cunoscute, cu denumirea de centurile de radiație Van Allen, regiunile sunt situate în magnetosferă, în partea interioară, dincolo de orbita Planetei noastre Pământ. Satelitul Explorer, a încetat să mai transmită date spre noi, cu data de 28 Februarie 1958, dar, a rămas pe orbita Planetei noastre Pământ, până în luna Martie, din anul 1970.

Traducerea, adaptarea şi completarea textului, din limba engleză, în limba română: Laurenţiu - Flaviu Sima, din România.

Sursa (source): https://apod.nasa.gov/apod/ap180131.html

Articolul original, în limba engleză

The First Explorer

 

Explanation: Sixty years ago, on January 31, 1958, the First Explorer was successfully launched by the Army Ballistic Missile Agency on a Jupiter-C rocket. Inaugurating the era of space exploration for the United States, Explorer I was a thirty pound satellite that carried instruments to measure temperatures, and micrometeorite impacts, along with an experiment designed by James A. Van Allen to measure the density of electrons and ions in space. The measurements made by Van Allen's experiment led to an unexpected and then startling discovery of two earth-encircling belts of high energy electrons and ions trapped in the magnetosphere. Now known as the Van Allen Radiation belts, the regions are located in the inner magnetosphere, beyond low Earth orbit. Explorer I ceased transmitting on February 28, 1958, but remained in orbit until March of 1970.

30 Ianuarie 2018 / Planeta Venus, văzută noaptea, în infraroșu, de la Akatsuki

Image Credit: JAXA, ISAS, DARTS; Processing & Copyright: Damia Bouic

 
Explicație: De ce Planeta Venus este atât de diferită, de Planeta noastră Pământ ? Pentru a afla mai bine, Japonia, a lansat naveta spațială, robotizată, numită Akatsuki, care s-a aflat pe orbită, în jurul Planetei Venus, la sfârșitul anului 2015, după o aventură neplanificată, cu o durată de 5 ani, în jurul Sistemului nostru Solar, din zona interioară. Chiar dacă Akatsuki, a trecut de viața planificată inițial, naveta spațială, robotizată și instrumentele sale, funcționau atât de bine, încât o mare parte, din misiunea sa inițială, a fost restabilită. De asemenea, cunoscut ca „Venus Climate Orbiter”, instrumentele lui Akatsuki, au investigat date necunoscute, despre planeta soră” a Planetei noastre Pământ, inclusiv, dacă vulcanii sunt încă activi, dacă fulgerul are loc în atmosfera densă a ei și de ce viteza vânturilor, depășește cu mult, viteza de rotație, a Planetei Venus. În fotografia prezentată aici, obținută de la aparatul de fotografiat denumit IR2, al lui Akatsuki, partea de noapte, a lui Venus, arată ca o bandă ecuatorială și pe margini, cu nori întunecați, absorbind lumina infraroșie, din straturile mai fierbinți și mai adânci, din atmosfera lui Venus. Formațiunea portocalie și neagră, strălucitoare, de pe partea dreaptă, sus este un artificiu digital și fals, care acoperă o parte a feței planetare, luminoase a zilei. Ziua este cu mult mai strălucitoare, pe Planeta Venus. Analizele realizate asupra fotografiilor și datelor obținute, de la naveta spațială, robotizată Akatsuki, ne-au arătat că, Planeta Venus, are un jet ecuatorial, asemănător fluxului de jet ecuatorial, al Planetei noastre, Pământ.

Traducerea, adaptarea şi completarea textului, din limba engleză, în limba română: Laurenţiu - Flaviu Sima, din România.

Sursa (source): https://apod.nasa.gov/apod/ap180130.html

Articolul original, în limba engleză

Venus at Night in Infrared from Akatsuki

Explanation: Why is Venus so different from Earth? To help find out, Japan launched the robotic Akatsuki spacecraft which entered orbit around Venus late in 2015 after an unplanned five-year adventure around the inner Solar System. Even though Akatsuki was past its original planned lifetime, the spacecraft and instruments were operating so well that much of its original mission was reinstated. Also known as the Venus Climate Orbiter, Akatsuki's instruments investigated unknowns about Earth's sister planet, including whether volcanoes are still active, whether lightning occurs in the dense atmosphere, and why wind speeds greatly exceed the planet's rotation speed. In the featured image taken by Akatsuki's IR2 camera, Venus's night side shows a jagged-edged equatorial band of high dark clouds absorbing infrared light from hotter layers deeper in Venus' atmosphere. The bright orange and black stripe on the upper right is a false digital artifact that covers part of the much brighter day side of Venus. Analyses of Akatsuki images and data has shown that Venus has equatorial jet similar to Earth's jet stream.

29 Ianuarie 2018 / Păianjenul zburător

Image Credit & Copyright: Joe Morris

Explicație: Păianjenul, va reușii vreodată, să zboare ? Nu, dacă ambele sunt nebuloase mari, de emisie, spre Constelația Charioteer-ului (Auriga). Norul de gaze, în formă de păianjen, din partea stângă a fotografiei este de fapt, o nebuloasă de emisie, etichetată ca fiind IC 417, în timp ce, un nor mai mic, aflat în simularea unui zbor prin spaţiul cosmic, în partea dreaptă a fotografiei este catalogat ca fiind NGC 1931 și este atât o nebuloasă de emisie, cât și o nebuloasă de reflecție. Aflate la o distanță aproximativă de 10 mii de ani lumină, ambele formaţiuni cosmice, adăpostesc roiurile deschise, de stele tinere. Comparativ, norul cosmic zburător NGC 1931 (Fly – Zburătorul), mai concentrat este de aproximativ 10 ani lumină.

Traducerea, adaptarea şi completarea textului, din limba engleză, în limba română: Laurenţiu - Flaviu Sima, din România.

Sursa (source): https://apod.nasa.gov/apod/ap180129.html

Articolul original, în limba engleză

The Spider and The Fly

 

Explanation: Will the spider ever catch the fly? Not if both are large emission nebulas toward the constellation of the Charioteer (Auriga). The spider-shaped gas cloud on the left is actually an emission nebula labelled IC 417, while the smaller fly-shaped cloud on the right is dubbed NGC 1931 and is both an emission nebula and a reflection nebula. About 10,000 light-years distant, both nebulas harbor young, open star clusters. For scale, the more compact NGC 1931 (Fly) is about 10 light-years across.

28 Ianuarie 2018 / O eclipsă lunară, totală, peste Tadjikistan

Video Credit & Copyright: Jean-Luc Dauvergne (Ciel et Espace);

Music: Valère Leroy & Sophie Huet (Space-Music) 

Explicație: Dacă, Luna plină, ar dispărea dintr-o dată, ce ați vedea ? Răspunsul, din timpul eclipsei lunare, totale, în anul 2011, a fost înregistrat, într-un video dramatic, din Tadjikistan. În timpul unei eclipse totale de Lună, Planeta noastră Pământ, se deplasează între Lună și Soare, ceea ce, determină ca Luna, să se estompeze dramatic. Luna, nu ajunge niciodată întunecată, de vreme ce, atmosfera Planetei noastre Pământ, reflectă lumina. Așa cum începe videoclipul, scena poate părea, a fi în timpul zilei și fiind însorită, dar de fapt este în timpul unei nopţi și lumina este aprinsă, de la strălucirea Lunii pline. Pe măsură ce, Luna devine eclipsată și dispare, vântul dispare și el și astfel, stelele din îndepărtare, pot fi văzute și reflectate, pe suprafața lacurilor primare. În mod spectaculos, cerul din jurul Lunii eclipsate, pare dintr-o dată, plin de stele și subliniat de planul ocupat al Galaxiei noastre, Calea Lactee. Secvența se repetă, cu o vedere mai apropiată, iar imaginea finală, arată plasarea Lunii eclipsate, în apropierea nobilelor: Eagle, Swan, Trifid și Lagoon. Cu o durată de aproape două ore, după ce, eclipsa a început, Luna izvorăște, din umbra Planetei noastre Pământ, iar strălucirea plină de lumină, domină din nou, cerul. În ziua de Miercuri, va avea loc o altă eclipsă lunară, totală, dar, aceasta se va întâmpla, în timpul unei rare Luni, înfățişată într-o culoare asemănătoare culorii sângelui şi în acelaşi timp, foarte albastră.

Traducerea, adaptarea şi completarea textului, din limba engleză, în limba română: Laurenţiu - Flaviu Sima, din România.

Sursa (source): https://apod.nasa.gov/apod/ap180128.html

Articolul original, în limba engleză

A Total Lunar Eclipse Over Tajikistan

 

Explanation: If the full Moon suddenly faded, what would you see? The answer during the total lunar eclipse in 2011 was recorded in a dramatic time lapse video from Tajikistan. During a total lunar eclipse, the Earth moves between the Moon and the Sun, causing the moon to fade dramatically. The Moon never gets completely dark, though, since the Earth's atmosphere refracts some light. As the featured video begins, the scene may appear to be daytime and sunlit, but actually it is a nighttime and lit by the glow of the full Moon. As the Moon becomes eclipsed and fades, the wind dies down and background stars can be seen reflected in foreground lake. Most spectacularly, the sky surrounding the eclipsed moon suddenly appears to be full of stars and highlighted by the busy plane of our Milky Way Galaxy. The sequence repeats with a closer view, and the final image shows the placement of the eclipsed Moon near the Eagle, Swan, Trifid, and Lagoon nebulas. Nearly two hours after the eclipse started, the moon emerges from the Earth's shadow and its bright full glare again dominates the sky. This Wednesday another total lunar eclipse will take place -- but this one will be during a rare Super Blue Blood Moon.

27 Ianuarie 2018 / Laguna „Starry Sky”

Image Credit & Copyright: Kerry-Ann Lecky Hepburn 
(Weather and Sky Photography)

 
Explicație: Privind spre ceruri, una din multele lagune, al deșertului Atacama, reflectă calmul, unui cer de noapte, de lângă San Pedro, în deșertul Atacama, din Chile, de pe Planeta noastră Pământ. Ritmurile cosmice, formate din praf, cu nori de stele și nebuloase, ale Galaxiei noastre Calea Lactee, din zona centrală, se ridică spre Est, dincolo de un orizont vulcanic. Prinse în cele 6 fotografii panoramice, înregistrate cu cer senin, în orele de dimineață devreme, din data de 15 Ianuarie, Planetele Jupiter și Marte sunt aproape. În apropierea eclipticului, planetele luminoase sunt scufundate, în banda vizibilă, a Sistemului nostru Solar, astfel, se observă și lumina zodiacală, care se extinde și iese din centrul galactic. Deasupra orizontului, spre Sud (în partea din dreapta a fotografiei) sunt norii mari și mici, din marele nor Magellanic, împreună cu galaxiile de tip satelit, ale Galaxiei noastre Calea Lactee.

Traducerea, adaptarea şi completarea textului, din limba engleză, în limba română: Laurenţiu - Flaviu Sima, din România.

Sursa (source): https://apod.nasa.gov/apod/ap180127.html

Articolul original, în limba engleză

Laguna Starry Sky

Explanation: Staring toward the heavens, one of the many lagunas in the Atacama Desert salt flat calmly reflects a starry night sky near San Pedro de Atacama, Chile, planet Earth. Cosmic rifts of dust, star clouds, and nebulae of the central Milky Way galaxy are rising in the east, beyond a volcanic horizon. Caught in the six frame panorama serenely recorded in the early morning hours of January 15, planets Jupiter and Mars are close. Near the ecliptic, the bright planets are immersed in the Solar System's visible band of Zodiacal light extending up and left from the galactic center. Above the horizon to the south (right) are the Large and Small clouds of Magellan, satellite galaxies of the Milky Way.

26 Ianuarie 2018 / Panorama de 360° (Selfie), de la Planeta Marte

Image Credit: NASA, JPL-Caltech, MSSS - Panorama: Andrew Bodrov

 
Explicație: Pe parcela solului cu seria 1943, din timpul călătoriei sale, de explorare, de-a lungul suprafeței Planetei Marte, mașina robotică Curiosity, a înregistrat acest autocolant, la marginea sudică, de la Vera Rubin Ridge. Desigur, când a fost analizată suprafața solului, a fost o zi solară marțiană, care este cu aproximativ 4 zeci de minute, mai lungă, decât o zi, a Planetei noastre Pământ. Data când a fost analizat solul, cu seria 1943, corespunde cu data de pe Planeta noastră Pamânt, respectiv, data de 23 Ianuarie 2018. De asemenea, fotografia a fost compusă, ca și un VR interactiv, format din 360° de grade, panorama mozaicată este rezultatul procesării unui număr de 61 de expuneri, realizate cu instrumentul numit: Marsh Hand Lens Imager (pe scurt, MAHLI). Ramele fotografice, care conțin brațul imager-ului, au fost editate, în timp ce, îndepărtarea extinsă, utilizată, a fost preluată de MastCam, pe suprafața solului, cu seria 1903. În partea superioară, a catargului robotizat de tip mașină, așezat deasupra lui MastCam, carcasa ChemCam, cu foc-user cu laser, blochează unghiul vizual îndepărtat, al vârfului muntos Sharp (Mount Sharp).

Traducerea, adaptarea şi completarea textului, din limba engleză, în limba română: Laurenţiu - Flaviu Sima, din România.

Sursa (source): https://apod.nasa.gov/apod/ap180126.html

Articolul original, în limba engleză

Selfie at Vera Rubin Ridge

 

Explanation: On sol 1943 of its journey of exploration across the surface of Mars, the Curiosity Rover recorded this selfie at the south rim of Vera Rubin Ridge. Of course a sol is a Martian solar day, about 40 minutes longer than an Earth day. Curiosity's sol 1943 corresponds to Earth date January 23, 2018. Also composed as an interactive 360 degree VR, the mosaicked panorama combines 61 exposures taken by the car-sized rover's Mars Hand Lens Imager (MAHLI). Frames containing the imager's arm have been edited out while the extended background used was taken by the rover's Mastcam on sol 1903. At the top of the rover's mast, sitting above the Mastcam, the laser-firing ChemCam housing blocks out the distant peak of Mount Sharp.

25 Ianuarie 2018 / Furtuna Galaxiei Cartwheel

 

Image Credit: ESA, NASA 

Explicație: Din întâmplare, o coliziune a două galaxii, a creat o formă surprinzătoare de recunoscută, pe o scară cosmică, Galaxia Cartwheel (The Galaxy Cartwheel). Conglomeratul este parte, a grupului de galaxii, aflate la o distanță aproximativă de 5 sute de milioane, de ani lumină, în Constelația Sculptorul. Două galaxii, mai mici, din marele grup galactic sunt vizibile, în partea din dreapta a fotografiei. Marginea Galaxiei Cartwheel este reprezentată printr-o imensă structură, în formă de inel, cu diametrul de 150 de mii, de ani lumină, alcătuit din stele, formate recent, extrem de strălucitoare și masive. Atunci când galaxiile se intersectează, fenomenul de coliziune este reciproc, iar stelele lor, centrale și individuale, rar intră în contact. Totuși, câmpurile gravitaționale ale galaxiilor sunt foarte distorsionate, de fenomenul de coliziune. De fapt, forma inelară este rezultatul unei perturbări gravitaționale, provocată de o mică galaxie, intrusă, care astfel, trece printr-o altă galaxie mai mică, comprimând gazul interstelar și praful, provocând o undă de formare a stelelor, fără să se deplaseze din punctul de impact, ca și la suprafața unui iaz cu apă. În acest caz, galaxia mai mare, poate avea inițial, o formă de spirală, nu spre deosebire de Galaxia noastră, Calea Lactee, care a fost transformată, în forma unei roți de coliziune. Dar, ce s-a întâmplat, cu galaxia micului intrus ?

Traducerea, adaptarea şi completarea textului, din limba engleză, în limba română: Laurenţiu - Flaviu Sima, din România.

Sursa (source): https://apod.nasa.gov/apod/ap180125.html

Articolul original, în limba engleză

Cartwheel of Fortune

Explanation: By chance, a collision of two galaxies has created a surprisingly recognizable shape on a cosmic scale, The Cartwheel Galaxy. The Cartwheel is part of a group of galaxies about 500 million light years away in the constellation Sculptor. Two smaller galaxies in the group are visible on the right. The Cartwheel Galaxy's rim is an immense ring-like structure 150,000 light years in diameter composed of newly formed, extremely bright, massive stars. When galaxies collide they pass through each other, their individual stars rarely coming into contact. Still, the galaxies' gravitational fields are seriously distorted by the collision. In fact, the ring-like shape is the result of the gravitational disruption caused by a small intruder galaxy passing through a large one, compressing the interstellar gas and dust and causing a a star formation wave to move out from the impact point like a ripple across the surface of a pond. In this case the large galaxy may have originally been a spiral, not unlike our own Milky Way, transformed into the wheel shape by the collision. But ... what happened to the small intruder galaxy?

24 Ianuarie 2018 / Nebuloasa de emisie IC 410

Image Credit: Juan Ignacio Jimenez

 
Explicație: Acestă fotografie telescopică, cu închidere, ne prezintă o nebuloasă de emisie, catalogată ca și IC 410, care de altfel este de dimensiune redusă. De asemenea, are 2 locuitori remarcabili, ai iazului cosmic, format din gaze și praf, văzut din îndepărtare și din partea stângă a centrului, nebuloasei de emisie IC 410. Parțial acoperit, de praful din prim planul nebuloasei însăși, care înconjoară un grup galactic și tânăr de stele, catalogat ca fiind NGC 1893. Formate în norul interstelar, în urmă cu acum 4 milioane de ani, stelele puternice și luminoase, ale roiului stelar, intensifică energia gazului strălucitor. Compusă din gaze și prafuri, mai reci, la mai mult de 10 ani lumină și care sunt probabil, locuri de formare a stelelor. Sculptate de vânturi și de radiații, de la stelele roiului stelar, capetele lor sunt subliniate, de creasta strălucitoare a gazului ionizat, în timp ce, cozile lor, se îndepărtează de regiunea centrală a roiului stelar. Nebuloasa de emisie IC 410, se află la o distanță aproximativă de 10 mii de ani lumină, spre constelația bogată, în Nebuloasa Auriga.

Traducerea, adaptarea şi completarea textului, din limba engleză, în limba română: Laurenţiu - Flaviu Sima, din România.

Sursa (source): https://apod.nasa.gov/apod/ap180124.html

Articolul original, în limba engleză

The Tadpoles of IC 410

 

Explanation: This telescopic close-up shows off the otherwise faint emission nebula IC 410. It also features two remarkable inhabitants of the cosmic pond of gas and dust below and left of center, the tadpoles of IC 410. Partly obscured by foreground dust, the nebula itself surrounds NGC 1893, a young galactic cluster of stars. Formed in the interstellar cloud a mere 4 million years ago, the intensely hot, bright cluster stars energize the glowing gas. Composed of denser cooler gas and dust, the tadpoles are around 10 light-years long and are likely sites of ongoing star formation. Sculpted by winds and radiation from the cluster stars, their heads are outlined by bright ridges of ionized gas while their tails trail away from the cluster's central region. IC 410 lies some 10,000 light-years away, toward the nebula-rich constellation Auriga.

23 Ianuarie 2018 / Panglici și perle, ale Galaxiei spirale NGC 1398

Image Credit: European Southern Observatory

 
Explicație: De ce unele galaxii în formă de spirală, au un inel, în jurul centrului galactic ? Galaxia în formă de spirală NGC 1398, nu are numai un inel de stele, asemenea unor perle, mai are gaz și praf, în jurul centrului său galactic, ci și o bară de stele și de gaze, în centrul său galactic și brațe în formă de spirale, care apar ca niște panglici, mai departe. Fotografia prezentată, a fost realizată, prin utilizarea unui telescop foarte mare al ESO, de la Observatorul Paranal, din Chile și ne prezintă această mare spirală, în detalii impresionante. Galaxia în formă de spirală, catalogată ca NGC 1398, se află la o distanță aproximativă de 65 milioane de ani lumină, ceea ce înseamnă că, lumina pe care o vedem astăzi, a părăsit această galaxie, atunci când dinozaurii dispăreau de pe Planeta noastră Pământ. Galaxia fotogenică este vizibilă, prin utilizarea unui telescop mic, spre Constelația Fornax (constelația cuptorului). Inelul din apropierea centrului galactic este probabil un val de densitate, în creștere, de formare a stelelor și este cauzat, fie de o întâlnire gravitațională, cu o altă galaxie, fie de asimetriile gravitaționale proprii, ale galaxiei.

Traducerea, adaptarea şi completarea textului, din limba engleză, în limba română: Laurenţiu - Flaviu Sima, din România.

Sursa (source): https://apod.nasa.gov/apod/ap180123.html

Articolul original, în limba engleză

Ribbons and Pearls of Spiral Galaxy NGC 1398

 

Explanation: Why do some spiral galaxies have a ring around the center? Spiral galaxy NGC 1398 not only has a ring of pearly stars, gas and dust around its center, but a bar of stars and gas across its center, and spiral arms that appear like ribbons farther out. The featured image was taken with ESO's Very Large Telescope at the Paranal Observatory in Chile and resolves this grand spiral in impressive detail. NGC 1398 lies about 65 million light years distant, meaning the light we see today left this galaxy when dinosaurs were disappearing from the Earth. The photogenic galaxy is visible with a small telescope toward the constellation of the Furnace (Fornax). The ring near the center is likely an expanding density wave of star formation, caused either by a gravitational encounter with another galaxy, or by the galaxy's own gravitational asymmetries.

22 Ianuarie 2018 / O vizualizare imersivă, a centrului Galactic Calea Lactee

Video Credit: NASA, CXC, Pontifical Catholic Univ. of Chile, C. Russell et al. 

Credit video: NASA, CXC, Pontifical Catholic Univ. din Chile, C. Russell și colab.

Explicație: Ce ar fi, dacă ați avea posibilitatea de a privi în centrul Galaxiei noastre, Calea Lactee, ce ați reuși dumneavoastră să vedeți ? Două posibilități științifice sunt prezentate în videoclipul de mai sus, care reprezintă o vedere imersivă, de 360 de grade, care astfel, vă permite să priviți în jur, în toate direcțiile posibile. Simularea imaginată, a fost realizată pe calculator și se bazează pe date în lumină infraroșie, date obținute de la telescopul de foarte mare dimensiune, al ESO, din Chile și datele cu raze X, au fost obținute de la Observatorul de raze X, numit Chandra, de la NASA, care se află pe orbita Planetei noastre Pământ. Pe măsură ce, începe videoclipul, vă apropiați rapid de gaura neagră supermasivă, din centrul Galaxiei noastre Calea Lactee, codificat ca: Sgr A *. Apoi, cu atenție, această simulare digitală, cu o perspectivă pe o perioadă de timp de 5 sute de ani, ne arată că, lumina strălucitoare și multe puncte de lumină, orbitează în jurul dumneavoastră. Multe dintre aceste puncte luminoase sunt vedete tinere Wolf-Rayet, care au vânturi vizibile și care explodează în nebuloasele din apropiere. Norii apropiați, se concentrează, în timp ce, obiectele cosmice apropiate, se concentrează prea mult. Spre sfârșitul filmului, simularea se repetă, dar, de această dată, cuprinde și regiunea dinamică, care înconjoară centrul Galaxiei noastre Calea Lactee: Sgr A *, expulzând gazul fierbinte, care astfel, împinge înapoi, împotriva materialului care se apropie.

Traducerea, adaptarea şi completarea textului, din limba engleză, în limba română: Laurenţiu - Flaviu Sima, din România.

Sursa (source): https://apod.nasa.gov/apod/ap180122.html

Articolul original, în limba engleză

An Immersive Visualization of the Galactic Center

Explanation: What if you could look out from the center of our Galaxy -- what might you see? Two scientifically-determined possibilities are shown in the featured video, an immersive 360-degree view which allows you to look around in every direction. The pictured computer simulation is based on infrared data from ESO's Very Large Telescope in Chile and X-ray data from NASA's orbiting Chandra X-ray Observatory. As the video starts, you quickly approach Sgr A*, the supermassive black hole in the Galactic center. Then looking out, this 500-year time-lapse simulation shows glowing gas and many points of light orbiting all around you. Many of these points are young Wolf-Rayet stars that have visible hot winds blowing out into surrounding nebulas. Clouds approaching close become elongated, while objects approaching too close fall in. Toward the video's end the simulation repeats, but this time with the dynamic region surrounding Sgr A* expelling hot gas that pushes back against approaching material.

21 Ianuarie 2018 / Blizzard-ul din Michigan de Sus, din anul 1938

Image Credit: Bill Brinkman; Courtesy: Paula Rocco

Explicație: Da, dar poate vrăjitorul dumneavoastră să realizeze aceasta ? În furtuna secolului al treilea din Michigan, în anul 1938, unele grămezi de zăpadă, au atins nivelul polilor de utilitate. Aproape 1 metru de zăpadă nouă și neașteptată, a căzut în timpul a două zile, într-o furtună, care a început în urmă cu acum 8 zeci de ani, în perioada din trecut, din această săptămână. Pe măsură ce, zăpada a căzut și vânturile puternice, au format zăpada, la înălțimi suprarealiste. Multe dintre drumuri, au devenit nu numai impasibile, dar și nepoluante. Oamenii s-au blocat, împreună cu autoturismele, autobuzele școlare și un tren. Chiar s-a produs și un incendiu foarte periculos. Din păcate, două persoane au decedat, deși, unii elevi au fost obligați să rămână blocați la școală, mai multe zile consecutive. Fotografia recomandată, a fost realizată de un rezident local, imediat după furtuna de zăpadă. Deși, toată această zăpadă s-a topit, în cele din urmă, furtunile repetate de zăpadă, la fel ca și aceasta, ajută la construirea ghețarilor de lungă durată, în zonele cu zăpadă, ale Planetei noastre Pământ.

Traducerea, adaptarea şi completarea textului, din limba engleză, în limba română: Laurenţiu - Flaviu Sima, din România.

Sursa (source): https://apod.nasa.gov/apod/ap180121.html

Articolul original, în limba engleză

The Upper Michigan Blizzard of 1938

 

Explanation: Yes, but can your blizzard do this? In Upper Michigan's Storm of the Century in 1938, some snow drifts reached the level of utility poles. Nearly a meter of new and unexpected snow fell over two days in a storm that started 80 years ago this week. As snow fell and gale-force winds piled snow to surreal heights; many roads became not only impassable but unplowable; people became stranded; cars, school buses and a train became mired; and even a dangerous fire raged. Fortunately only two people were killed, although some students were forced to spend several consecutive days at school. The featured image was taken by a local resident soon after the storm. Although all of this snow eventually melted, repeated snow storms like this help build lasting glaciers in snowy regions of our planet Earth.

20 Ianuarie 2018 / Luna veche, în braţele Lunii noi

Image Credit & Copyright: Yuri Beletsky 

(Carnegie Las Campanas Observatory, TWAN) 

 
Explicaţie: De asemenea, cunoscută şi sub numele de „strălucirea cenuşie” a Lunii sau „Luna veche, în braţele Lunii noi”, caracteristica pământului nostru este reflectată de lumina Soarelui, asupra pământului, de pe latura de noapte a Lunii. Această fotografie uimitoare, a pământului nostru, de la o Lună crescândă şi tânără, a fost realizată de Observatorul Las Campanas, în Desertul Atacama, din Chile, de pe Planeta noastră Pământ, de lângă lunetă, pe data de 18 Ianuarie. Straturile inversionare, atmosferice şi dramatice, apar peste Oceanul Pacific, colorate de apusul Soarelui, pe orizontul de Vest, al Planetei noastre Pământ. Dar, aspectul deosebit de pe Lună, ar fi fost şi uimitor. Când Luna apare pe cerul Planetei noastre Pământ, ca şi o semilună subţire, pe suprafaţa lunară, va fi văzut un Pământ strălucitor şi aproape plin. O descriere a pământului, în ceea ce priveşte lumina Soarelui, reflectată de oceanele Pământului nostru, la rândul său, iluminând suprafaţa întunecată a Lunii, a fost scrisă, în urmă cu acum 5 sute de ani, de Leonardo da Vinci.

Traducerea, adaptarea şi completarea textului, din limba engleză, în limba română: Laurenţiu - Flaviu Sima, din România.

Sursa (source): https://apod.nasa.gov/apod/ap180120.html

Articolul original, în limba engleză

Old Moon in the New Moon's Arms

Explanation: Also known as the Moon's "ashen glow" or the "Old Moon in the New Moon's arms", earthshine is earthlight reflected from the Moon's night side. This stunning image of earthshine from a young crescent moon was taken from Las Campanas Observatory, Atacama Desert, Chile, planet Earth near moonset on January 18. Dramatic atmospheric inversion layers appear above the Pacific Ocean, colored by the sunset at the planet's western horizon. But the view from the Moon would have been stunning, too. When the Moon appears in Earth's sky as a slender crescent, a dazzlingly bright, nearly full Earth would be seen from the lunar surface. A description of earthshine, in terms of sunlight reflected by Earth's oceans in turn illuminating the Moon's dark surface, was written 500 years ago by Leonardo da Vinci.