Explicaţie: Cum ar fi să zburaţi liber prin spaţiu ? La aproximativ o sută de metrii, de bara de încărcare a navetei spaţiale Challenger, astronautul Bruce McCandless II îşi trăia visul, plutind mai departe, decât oricine mai înainte. Conducătorul unei unităţi de mecanică manevrată (MMU), astronautul McCandless, şi-a imaginat, plutind liber prin spaţiu. Astronatul McCandless şi colegii lui, de la NASA, împreună cu astronautul Robert Stewart, au fost primii astronauţi, care au experimentat o astfel de „plimbare spaţială neîncetată”, în timpul misiunii spaţiale denumite Space Shuttle 41-B, în anul 1984. Unitatea de mecanică manevrată (MMU), a funcţionat, lucrând cu jeturi de azot şi a fost utilizat pentru a contribui la desfăşurarea şi recuperarea sateliţiilor, din spaţiu. Cu o masă de peste 140 de kilograme, un braţ robotic de tip MMU este greu pe Planeta noastră Pământ, dar, ca orice este mai uşor, atunci când se deplasează pe orbita spaţială. Instrumentul MMU, a fost înlocuit cu, unitatea de propulsie, de tipul unui rucsac, denumit SAFER (în siguranţă).
Traducerea,
adaptarea şi completarea textului, din limba engleză, în limba
română: Laurenţiu - Flaviu Sima, din România.
Sursa (source): https://apod.nasa.gov/apod/ap171231.html
Sursa (source): https://apod.nasa.gov/apod/ap171231.html
Articolul
original, în limba engleză
Explanation: What
would it be like to fly free in space? At about 100 meters from the
cargo bay of the space
shuttle Challenger,
Bruce McCandless II was living the dream -- floating farther out than
anyone had ever been before. Guided by a Manned
Maneuvering Unit
(MMU), astronaut McCandless, pictured,
was floating
free in
space. McCandless
and fellow NASA
astronaut
Robert
Stewart
were the first to experience
such an "untethered
space
walk"
during Space
Shuttle
mission 41-B
in 1984.
The MMU
worked by shooting jets of nitrogen
and was used to help deploy and retrieve
satellites.
With a mass over 140 kilograms, an MMU
is heavy on Earth,
but, like everything, is weightless when drifting in orbit. The MMU
was replaced with the SAFER
backpack propulsion unit.